Azi nu am chef, nu am chef de munca. Stiu ca este duminica, dar momentan nu imi permit sa am zile libere in timpul saptamanii, poate daca ar fi inventate niste zile care sa nu faca parte din timp asi sta si eu de pomana.
Acum vreo o luna si ceva am demisionat, si m-am hotarat ca eu pentru altcineva nu voi lucra cat voi trai. Sa am clienti este una, dar sa am sef este cu totul altceva si nu mai fac prostia asta. Nu pot sa lucrez cu niste oameni ca superiori, pur si simplu seman prea mult cu o masina pentru a mai putea lucra cu oameni care sa imi dicteze actiunile. Dar oricum nu de asta scriu aici, ce a fost. a fost, si nici merita a mai fi reluat si povestit.
Pentru cei care vor sa stie cum este sa ai o firma a ta, well nu pot sa spun inca, firma mea este prea in fasa pentru a putea vorbi despre asta. Ce iti trebuie ca sa incepi o firma in romania pe un domeniu cum este IT-ul, asta pot sa zic, pentru ca este foarte simplu. Ca sa iti incepi o firma de dezvolatare de aplicatii web in romania ai nevoie in primul rand de putin mai multa nebunie pura sau in concentratii cat mai mari. Dupa aia mai ai nevoie sa te saturi de toti managerii si specialistii care au ramas in romania pe domeniul asta, si sa iti dai seama ca o parte buna din ei au in cap numai idei de business romanesc, si multi din cei care inca nu au, il capata din ce in ce mai repede.
Eu nu stiu de unde vin ideile astea frumoase cu evitarea fiscalitatii, si cu lipsa contractelor de munca. Multi angajeaza pe domeniul asta, si multi nu fac contracte, si daca le fac atunci trec pe ele salariul minim pe economie. Altii pur si simplu te pun sa iti faci PFA ca sa mai evite putin fiscalitatea. Oricum sunt si ei nevoiti sa faca asta, pentru ca in loc sa investeasca in angajati ca sa ii invete ceva nou, ii tampeste de cap sa faca mai mult si mai bine pe acelasi salar mizer pe care lucrau si pana atunci. Partea dureroasa este ca la romani nu exista un plan de proiect, exista o idee de proiect pe care se semneaza un contract care nu are nici o valoare urmand sa fie definitivat(planul) mult dupa data limita a contractului.
Am avut cativa clienti romani pana acum, si nu mai fac prostia sa lucrez cu ei decat cu un contract bine stabilit. Fara plan clar si cerinte bine stabilite nu semnez nimic, si mai mult decat atat, daca se doresc modificari cer anexe la contract, bani si timp suplimentar, care intodeauna cresc exponential. Binenteles ca in urma acestor servicii, clientul nu mai calca pe la mine a doua oara, si nici nu vreau asta. Romanii inca nu stiu cum se face treaba, si incearca sa te convinga de faptul ca metodologia lor proasta este singura aplicabila.
Replici de genul:,,Inca nu am semnat contractul cu nu stiu ce firma si nu stim exact pe pagina aia ce sa punem, dar va spunem atunci" sunt inamicul oricarui dezvoltator. De ce oare...? pentru ca urmeaza sa semnezi un contract in care specifici ca ai sa construiesi o pagina care nu stii ce contine. Si de cele mai multe ori se intampla ca, pagina aia sa devina un modul, si dupa aia o aplicatie de sine statatoare. Am vazut cativa asa zisi manageri romani care permit asa ceva, pentru ca au astfel de chestii trecute in contract, si se uita neputinciosi cum developerii lucreaza de 3-4 ori mai mult pe aceeasi suma. Binenteles ca acesti manageri se razvratesc, doar ca o fac in fata subalternilor si nu a clientilor. In loc sa puna piciorul in pag clientului care si asa nu produce prea multi bani in firma, managerul cauta proiecte noi.
Clientul are dreptate, clientul are intodeauna dreptate....? Binenteles ca are dreptate tot timpul, dar trebuie sa plateasca pentru asta. Serviciul de "Sa traiti am inteles, vom executa neconditonat" trebuie sa fie bine platit. Primul pas spre orice business este sa stii sa scrii un contract, si binenteles ca este important sa lasi clientul sa se creada ca faci cum vrea el, pana cand da cu pixul. Dupa aia clientul nu mai are dreptate, contractul are deptate, si orice nu este in contract costa pentru a fi adaugat, si de multe ori costa mai mult decat costa tot proiectul anterior, dar asta doar cand te iti simti developerii satui si demoralizati de aplicatia la care lucreaza si modifica in continu de cateva luni. Este important de stiut asta, mai bine lasi un client nesatisfacut decat sa iti demoralizezi echipa de dezvoltare.
Binenteles sa nu uitam clientii care vin cu specificatii de genul: ,, Vreau sa fac o aplicatie 100% moderna, care sa aiba numai tehnologie noua. Vreau sa o fac in asa fel incat daca o vezi sa te impresioneze pana la suflet, si sa stai ore in sir pe ea. O sa o fac sa castig bani multi de pe ea, si o sa pun reclame in asa fel incat utilizatorul sa dea click din placere pe ele. O aplicatie mare, geniala, ma intelegi?..... Acum, cum se face o aplicatie din asta?...". Astia sunt cei mai enervanti clienti, care nu stiu ce vor, nu stiu nici 1% din business-ul online si cum merge, dar vrea sa faca si el ca o auzit ca se castiga bani. Semana cu ce a patit o companie, care in urma faptului ca managerul a citit despre SEO si cat de important este el pentru aplicatiile online, a cerut developerlor sa ii faca aplicatia lui online sa fie pe prima pagina din google. Binenteles ca ar fi vrut sa fie pentru toate cautarile posibile si pentru orice tara si orice limba. Dupa ce au muncit 2 luni ca niste slcavi developerii au raportat: ,,Aplicatia noasta de management intern, care nu permite inregistrarea nimanui din exterior si nu permite login decat de pe anumite ip-uri, acum este prima la google pe pagina cand se cauta numele firmei nostre". Dap, asta este o faza reala, si posibila numai de incapatanarea unui manager prost, care nu a vrut sa inteleaga "aspectele astea tehnice", pentru ca el stie, ca a citit in Forbs.
Deci, cand ai sa cresti mare si cand ai sa vrei firma ta, sa nu faci asa, ca nu este frumos :P
Sunday, November 7, 2010
Thursday, October 7, 2010
Ultima zi de concediu
Dupa o saptamana de R&R, abia azi dimineata am reusit cu adevarat sa ma deconectez de tot si de toate. Partea urata este ca de luni incep de la zero si trebuie sa construiesc baze solide pentru viitorul ce ma asteapta in formula noua.
Este greu sa lasi atat de multe in urma si sa incepi de la zero, in special cand lucrurile s-au terminat ca in tren, cand toate s-au dus de rapa fara sa reusesti sa construiesti ceva. Pe langa toate astea, imi aduc aminte de replicile de la fostul loc de munca, care ma faceau sa par un novice necioplit care mai are multe de invatat pana sa poata sa faca ceva cu adevarat. De asta acum indoiala de multe ori se interpune intre mine si credinta ca voi reusi sa imi duc la implinire visul de a construi ceva trainic.
Cu toate astea vad ca mai sunt oameni increzatori in puterile mele si in cunoasterea mea, chestie care ma face sa ma intreb de ce eu sunt singurul care pun la indoiala ce am planuit si capacitatea mea de a duce la infaptuire. Oare pentru ca eu stiu cel mai bine complexitatile panului meu si sansele reale de reusita, sau pentru ca pur si simplu in vorble unui fost coleg de munca: ,,te complici degeaba".
Sunt oare toatea astea mai simple decat le vad eu sau pur si simplu este urma de indoiala pe care o are oricine cand pleaca pe un drum nou. Poate ca este doar frica faptului ca ceea ce vreau sa fac este mult mai mare decat mine, si mult mai mare decat pot cuprinde acum cu mintea.
Oricum, astazi a fost ultima zi de concediu, mai am un weekend si dupa aia incep din nou munca. Incep pe un teren foarte instabil cu multe porbleme interdependente si complexe unde singurul punct de stabilitate este doar inauntrul meu, doar in vointa de a reusi.
Odata ii ceream sefului sa imi acorde un liber, si in toata discutia am folosit cuvantul vreau, motiv pentru care acesta a refuzat imi acorde liberul, si a spus ca nu stiu sa comunic. Greseala insa tind sa cred ca este pe partea lui, pentru ca pana la urma acest cuvant reprezinta partea cea mai puternica a unui om, si anume vointa. Nu cred ca este suficient sa iti doresti ceva, si nu cred ca este suficient sau necesar sa primesti acordul celor din jur, trebuie sa ai vointa sa duci la indeplinire.
Oficial a trecut primul meu concediu din ultimii 3 ani, neoficial nici nu stiu cand a trecut si ce s-a petrecut in el, dar s-a terminat, deci de luni cu forte asa zis proaspete.
Este greu sa lasi atat de multe in urma si sa incepi de la zero, in special cand lucrurile s-au terminat ca in tren, cand toate s-au dus de rapa fara sa reusesti sa construiesti ceva. Pe langa toate astea, imi aduc aminte de replicile de la fostul loc de munca, care ma faceau sa par un novice necioplit care mai are multe de invatat pana sa poata sa faca ceva cu adevarat. De asta acum indoiala de multe ori se interpune intre mine si credinta ca voi reusi sa imi duc la implinire visul de a construi ceva trainic.
Cu toate astea vad ca mai sunt oameni increzatori in puterile mele si in cunoasterea mea, chestie care ma face sa ma intreb de ce eu sunt singurul care pun la indoiala ce am planuit si capacitatea mea de a duce la infaptuire. Oare pentru ca eu stiu cel mai bine complexitatile panului meu si sansele reale de reusita, sau pentru ca pur si simplu in vorble unui fost coleg de munca: ,,te complici degeaba".
Sunt oare toatea astea mai simple decat le vad eu sau pur si simplu este urma de indoiala pe care o are oricine cand pleaca pe un drum nou. Poate ca este doar frica faptului ca ceea ce vreau sa fac este mult mai mare decat mine, si mult mai mare decat pot cuprinde acum cu mintea.
Oricum, astazi a fost ultima zi de concediu, mai am un weekend si dupa aia incep din nou munca. Incep pe un teren foarte instabil cu multe porbleme interdependente si complexe unde singurul punct de stabilitate este doar inauntrul meu, doar in vointa de a reusi.
Odata ii ceream sefului sa imi acorde un liber, si in toata discutia am folosit cuvantul vreau, motiv pentru care acesta a refuzat imi acorde liberul, si a spus ca nu stiu sa comunic. Greseala insa tind sa cred ca este pe partea lui, pentru ca pana la urma acest cuvant reprezinta partea cea mai puternica a unui om, si anume vointa. Nu cred ca este suficient sa iti doresti ceva, si nu cred ca este suficient sau necesar sa primesti acordul celor din jur, trebuie sa ai vointa sa duci la indeplinire.
Oficial a trecut primul meu concediu din ultimii 3 ani, neoficial nici nu stiu cand a trecut si ce s-a petrecut in el, dar s-a terminat, deci de luni cu forte asa zis proaspete.
Tuesday, September 28, 2010
Sunt prea batran pentru treaba asta
Oficial am demisionat, neoficial am fost dat afara, pentru ... ce nici eu nu stiu, dar important este ca nu imi pare rau.
Dupa o vara de groaza in Bucuresti la birou, si o vara frumoasa datorita unor oameni cu adevarat mari, eram prea obosit sa ma incerc sa mai salvez ceva. Puteam sa tac, putem sa raman la biroul meu si sa inghit in contioare in sec, sa fiu in continuare salariat, si sa muncesc ca un sclav pe proiecte a carui management suferea intens. Sau puteam sa ma duc sa incerc sa discut cu superiorul si sa ma intorc in Iasi cu un sistem de comunicare si management revizuit.
Cand s-au dus toate de rapa asa de tare si cum, nu cred ca are importanta, problemele la sfarsit erau clare, lipsa de comunicare si lipsa de intelegere. Acum daca erau numai astea putem oricand sa incerc sa fac ceva mai productiv decat o infruntare cu seful, doar ca eu nu o sa schimb niciodata sitemele care stiu ca functioneaza pe siteme deficitare care si-au aratat functionalitatea doar in medii restranse. Mai pe scurt niciodata nu o sa dau vrabia din mana pentru cioara de pe gard, nu conteaza cat de bine este vopsita ea.
Acum intrebarea ramane, sunt programator somer sau sunt "one man team" din nou, dar pentru mine? Pana acum am lucrat numai ca omul echipa, adica un om pe proiectul lui, care are in jurul lui si alti oameni cu alte proiecte dar care nu poate interactiona cum trebuie cu ei pentru ca fiecare este la furat de metodologie si pentru ca nu sunt siguri pe ei nu o impartasesc.
Dupa demisie eram la un pas de a face greseala de a cauta un job, pentru inca un sef care este interesat doar 100% de bani si 0% de metodologie si imbunatatire. Adica, pana la urma urmii au si ei dreptatea lor: ,, asa merge, de ce sa schimb ceva?", in special cand schimbarea propusa este greu de inteles, a unui om care nu pare ca are prea multa exerienta la scris cod si cand inca nu sunt multumit de profitul generat de firma. Ca sa incep de la coada, niciodata o firma nu o sa produca suficient profit, intodeauna o sa se vrea mai mult prin metoada "dam cu biciul in cei pe care ii avem, sau mai angajam unu". Apoi omul este dubios, vorbeste lucruri mari dar se ineaca la chestii mai mici, pentru ca orice om cu studii superioare o sa stie exact cum merg toate chestiile infime, este absolut normal ca un arhitect sa stie cum se monteaza o chiuveta si sa calculeze amperajul sigurantelor. De ce nu inteleg schimbarea, pentru ca nu sunt interesati sa o inteleaga, sunt prea preocupati cu bani si sistemul "bine"pus la punct curent pentru a incerca sa inteleaga unde sunt problemele in sistemul actual. Si pentru final:"de ce sa schimb ceva", pentru ca se poate mai bine?, pentru ca se pot face multe lucruri frumoase mult mai repede si mult mai eficient?, si in final sa castigi mai multi bani mai repede?
Eu personal cred ca un proiect care intra pe mana unui developer inainte sa fie finalizat din punct de vedere arhitectural este o prostie crasa. Este similar cu a incerca sa construiesti o casa fara sa ai un proiect complet de la arhitect, pentru ca oricand mai poti schimba ceva, sa pui bucataria la etajul 1 sau 2, dar vedem asta dupa ce am construit-o la parter. Eu asa ceva nu mai fac cat traiesc, este o PROSTIE, ale copiilor care au invatat doar sa scrie cod si nu vor sa stie mai mult, pentru ca asa isi castiga banii.
Deci, somer sau ,,one man team"? Nici una din ele, acum am o echipa, am un set de oameni langa mine care vor acelasi lucru ca si mine, sa construim ceva mai mare, sa construim o entitate care sa ne permita sa ne facem de cap cu hobby-urile noastre. Asta facem noi, nu lucram, ne jucam, pe proiectele noastre sau pe proiectele clientilor, astepand ca la final sa mai si castigam bani multi pe joaca noasta. Fiecare linie de cod scrisa nu mai inseamna ceva care sa fie limitat de doleantele si metodologia sefului, nu mai reprezinta un stres cu dedline, nu mai reprezinta o nevralgie asteptand sa se intample. Fiecare linie de cod inseamna pacerea de a crea, frumusetea de a construi elegant, libertatea de a gresi, fericirea de merge inainte si un pas inainte spre ceva mai mare bine definit. Avem un vis si muncim sa il facem realitate. Suntem o entitate care creste cu fiecare secunda si merge spre indeplinirea unui vis.
Intradevar, peste ceva timp ne va parea rau ca nu avem experienta pe care puteam sa o dobandim in firmele mari, si calitatea manageriala, dar asta se poate invata, si nu prin metoda prostului, adica prin greseli si izbindute de probleme, si anticipand si studiind problema dinainte si mergand la cursuri speciale, care chiar daca costa bani, iti aduc inapoi totul cel putin inzecit.
Ideea finala esta ca sunt prea batran sa reincep cu prostioarele sefilor care se asteapta sa devii expert pe ceea ce tu nu vrei sa devii expert, si facand ceea ce tu ar trebui de fapt sa dai la altii. Deci sunt prea batran pentru un job, e cazul sa ma bucur de viata.
Dupa o vara de groaza in Bucuresti la birou, si o vara frumoasa datorita unor oameni cu adevarat mari, eram prea obosit sa ma incerc sa mai salvez ceva. Puteam sa tac, putem sa raman la biroul meu si sa inghit in contioare in sec, sa fiu in continuare salariat, si sa muncesc ca un sclav pe proiecte a carui management suferea intens. Sau puteam sa ma duc sa incerc sa discut cu superiorul si sa ma intorc in Iasi cu un sistem de comunicare si management revizuit.
Cand s-au dus toate de rapa asa de tare si cum, nu cred ca are importanta, problemele la sfarsit erau clare, lipsa de comunicare si lipsa de intelegere. Acum daca erau numai astea putem oricand sa incerc sa fac ceva mai productiv decat o infruntare cu seful, doar ca eu nu o sa schimb niciodata sitemele care stiu ca functioneaza pe siteme deficitare care si-au aratat functionalitatea doar in medii restranse. Mai pe scurt niciodata nu o sa dau vrabia din mana pentru cioara de pe gard, nu conteaza cat de bine este vopsita ea.
Acum intrebarea ramane, sunt programator somer sau sunt "one man team" din nou, dar pentru mine? Pana acum am lucrat numai ca omul echipa, adica un om pe proiectul lui, care are in jurul lui si alti oameni cu alte proiecte dar care nu poate interactiona cum trebuie cu ei pentru ca fiecare este la furat de metodologie si pentru ca nu sunt siguri pe ei nu o impartasesc.
Dupa demisie eram la un pas de a face greseala de a cauta un job, pentru inca un sef care este interesat doar 100% de bani si 0% de metodologie si imbunatatire. Adica, pana la urma urmii au si ei dreptatea lor: ,, asa merge, de ce sa schimb ceva?", in special cand schimbarea propusa este greu de inteles, a unui om care nu pare ca are prea multa exerienta la scris cod si cand inca nu sunt multumit de profitul generat de firma. Ca sa incep de la coada, niciodata o firma nu o sa produca suficient profit, intodeauna o sa se vrea mai mult prin metoada "dam cu biciul in cei pe care ii avem, sau mai angajam unu". Apoi omul este dubios, vorbeste lucruri mari dar se ineaca la chestii mai mici, pentru ca orice om cu studii superioare o sa stie exact cum merg toate chestiile infime, este absolut normal ca un arhitect sa stie cum se monteaza o chiuveta si sa calculeze amperajul sigurantelor. De ce nu inteleg schimbarea, pentru ca nu sunt interesati sa o inteleaga, sunt prea preocupati cu bani si sistemul "bine"pus la punct curent pentru a incerca sa inteleaga unde sunt problemele in sistemul actual. Si pentru final:"de ce sa schimb ceva", pentru ca se poate mai bine?, pentru ca se pot face multe lucruri frumoase mult mai repede si mult mai eficient?, si in final sa castigi mai multi bani mai repede?
Eu personal cred ca un proiect care intra pe mana unui developer inainte sa fie finalizat din punct de vedere arhitectural este o prostie crasa. Este similar cu a incerca sa construiesti o casa fara sa ai un proiect complet de la arhitect, pentru ca oricand mai poti schimba ceva, sa pui bucataria la etajul 1 sau 2, dar vedem asta dupa ce am construit-o la parter. Eu asa ceva nu mai fac cat traiesc, este o PROSTIE, ale copiilor care au invatat doar sa scrie cod si nu vor sa stie mai mult, pentru ca asa isi castiga banii.
Deci, somer sau ,,one man team"? Nici una din ele, acum am o echipa, am un set de oameni langa mine care vor acelasi lucru ca si mine, sa construim ceva mai mare, sa construim o entitate care sa ne permita sa ne facem de cap cu hobby-urile noastre. Asta facem noi, nu lucram, ne jucam, pe proiectele noastre sau pe proiectele clientilor, astepand ca la final sa mai si castigam bani multi pe joaca noasta. Fiecare linie de cod scrisa nu mai inseamna ceva care sa fie limitat de doleantele si metodologia sefului, nu mai reprezinta un stres cu dedline, nu mai reprezinta o nevralgie asteptand sa se intample. Fiecare linie de cod inseamna pacerea de a crea, frumusetea de a construi elegant, libertatea de a gresi, fericirea de merge inainte si un pas inainte spre ceva mai mare bine definit. Avem un vis si muncim sa il facem realitate. Suntem o entitate care creste cu fiecare secunda si merge spre indeplinirea unui vis.
Intradevar, peste ceva timp ne va parea rau ca nu avem experienta pe care puteam sa o dobandim in firmele mari, si calitatea manageriala, dar asta se poate invata, si nu prin metoda prostului, adica prin greseli si izbindute de probleme, si anticipand si studiind problema dinainte si mergand la cursuri speciale, care chiar daca costa bani, iti aduc inapoi totul cel putin inzecit.
Ideea finala esta ca sunt prea batran sa reincep cu prostioarele sefilor care se asteapta sa devii expert pe ceea ce tu nu vrei sa devii expert, si facand ceea ce tu ar trebui de fapt sa dai la altii. Deci sunt prea batran pentru un job, e cazul sa ma bucur de viata.
Sunday, September 12, 2010
Buna dimineata!
In majoritatea cazurilor cand raspund la telefon spun ,,Neata" sau "Da", un inceput optimist venind de a un pesimist realist :P. Dar abia dupa multa vreme mi-am dat seama ca ar fi cazul sa casc si eu ochii bine si sa vad ce si cum este prin jurul meu.
In ultimele 3 saptamani am fost presat atat de tare de cele din jurul meu incat aveam senzatia ca o sa cad cu fata in mocirla si o sa cedez complet sub presiunea exercitata de fenomenele din jurul meu. Pe la jumatate acestei perioade deja renuntasem sa mai sper la un outcome pozitiv, si incercam sa caut solutii prin care sa minimalizez pagubele, costurile si pierderile. Intr-un final vineri(prima zi de dupa ziua mea) pe la ora 6 si cateva minute abia ma mai taram incet, incet incercand sa gasesc energia necesara ca sa ajung acasa. Si binenteles ca in astfel de momente trebuie sa vina cineva sa puna capacul, si a venit, seful. Seful care dupa ce eu am reconstruit tot ce facusem in ultimele 3 luni, si mai si adaugasem tot felul de chestii in 3 zile, a inceput sa imi faca panarama la telefon ca am plecat prea devreme(la 3 minute dupa incheierea oficiala a proramului), si ca toata munca mea nu valora nimic.
Asa ca vineri la 6:20, eram in picaj liber dupa ce fusesem impuscat in ambele aripi, incercand sa fac o aterizare fortata in pat, si sa nu cedez pe drum. Eram atat de jos incat mp3-player-ul meu incepuse sa cante ,,Night Nurse" la fiecare 2 piese desi era pe random, pana si el simtea impactul dureros cu solul care urma sa vina. Din neferire pentru mine, sa revenit asupra schimbarii modificate, si am ajuns sa merg in Onesti tot in seara aia, plecand la 11 noaptea. Aterizarea de urgenta am facut-o in patul meu din orasul natal, patul pe care am dormit mai bine de 8 ani, si in care aterizam fericit dupa tot felul de nebunii pe care le faceam in vremea aia. Dimineata am frecat menta, si la finalul ei m-am hotarat sa ma duc pana in oras, sa vad ce mai este pe acolo.
Involuntar trecand prin fata blocului unui fost prieten, mi-am adus aminte de vorba lui:,, cand toate punctele orizontului se strang intr-unul singur, acela este un punct de vedere". Culmea este ca tot ce este in jurul meu acum, toate problemele si toate presiunile exercitate din toate directiile exista numai pentru ca am "un punct de vedere", in sensul vorbei prietenului meu. Si gandind ca presiunea este invers proportionala cu suprafata pe care este exercitata forta am inceput sa imi dau seama ca presiunea exista numai pentru ca eu reduc tot orizontul posibilitatilor la una singura pe care vreau sa o fac sa mearga.
Asa ca, in timp ce sorbeam din berea cumparata la terasa, si ma holbam insistent la tipa care se interpunea intre mine si privelistea de afara, mi-am dat seama ca este cazul sa verific si alte posibilitati, si sa incep sa ma gandesc serios la solvabilitatea problemelor mele. Dupa ce am speriat-o pe tipa la care ma holbam, de a plecat saraca uitanduse la fiecare 3 secunde in spate sa vada daca nu cumva o urmaresc, am cerut nota de plata si am plecat grabit spre vechiul teren de antrenament. Binenteles ca am trecut in viteza pe langa aceeasi tipa pe care o speriasem, aceasta tremurand tot timpul cat am fost in spatele ei, si tresarind speriata in momentul in care eram in dreptul ei.
Vechiul teren de antrenament, intodeauna totul este perfect acolo, intodeauna vremea este de partea ta, intodeauna este liniste perfecta si armonie. Asta nu pentru ca este nu stiu ce teren magic, ci pentru ca este locul unde am invatat cum poti sa iti schimb destinul, cum poti schmba destinul altora si cum pot altii sa iti schimbe destinul. Intradevar uitasem lectia, uitasem cel mai important lucru pe care nu trebuia sa il uit niciodata, si pe care trebuia sa il tin intodeauna in fata mea, si nu innauntrul meu.
Intodeauna exista oameni care vor sa iti schimbe cursul vietii, unii in bine altii in rau, sau ca sa fie mai corect spus, unii spre avantajul lor si altii in avantajul tau. Unii reusesc, altii nu, si mai de fiecare data toti cei care vor incerca sa schimbe destinul altora, nu vor reusi sa o faca asa cum isi imagineaza sau cum isi doresc. Reamintindu-mi lectia asta am realizat ca imi lasasem destinul in mana altora in timp ce eu incercam sa pun bazele pentru destinul meu, baze care deja existau, si fundamente pe care eu le-am construit cu mult timp inainte. Cea mai mare greseala este sa lasi pe altii sa construiasca ceva pe o temelie pe care nu o inteleg, pe temelia facuta de tine, temelia perfect personalizata. Ttipul acesta de temelie pe care toti il avem dar pe care il modificam tot timpul incetul cu incetul incercand sa il potrivim situatiei si oamenilor din jurul nostru.
Mare a fost greseala pe care o facusem, mare de tot, atat de mare incat nici nu o mai vedeam. In primul rand, temelia se modifica pana la un punct, dupa aia trebuie sa constriesti pe ea, nu sa o schimbi pentru orice situatie, pentru ca la final o sa ramai doar ceva foarte intortocheat pe care nu mai poti nici tu construi cum trebuie. In al doilea rand, niciodata nu lasi pe altii sa construiasca pe temelia ta, sau sa incerce sa o modifice in asa fel incat sa li se potriveasca lor.
Asa ca, in locul in care incepusem sa sap pentru o temelie, am revenit pentru a realiza ca am temelia pusa, si ca ar fi cazul sa pun pe deasupra, asa cum este ea, intarind-o pe drum, dar numai acolo unde consider eu ca trebuie.
Timpul temeliei a trecut, acum este cazul sa construiesc pe deasupra, este cazul sa revin pe drumul pe care l-am pregatit dinainte.
In ultimele 3 saptamani am fost presat atat de tare de cele din jurul meu incat aveam senzatia ca o sa cad cu fata in mocirla si o sa cedez complet sub presiunea exercitata de fenomenele din jurul meu. Pe la jumatate acestei perioade deja renuntasem sa mai sper la un outcome pozitiv, si incercam sa caut solutii prin care sa minimalizez pagubele, costurile si pierderile. Intr-un final vineri(prima zi de dupa ziua mea) pe la ora 6 si cateva minute abia ma mai taram incet, incet incercand sa gasesc energia necesara ca sa ajung acasa. Si binenteles ca in astfel de momente trebuie sa vina cineva sa puna capacul, si a venit, seful. Seful care dupa ce eu am reconstruit tot ce facusem in ultimele 3 luni, si mai si adaugasem tot felul de chestii in 3 zile, a inceput sa imi faca panarama la telefon ca am plecat prea devreme(la 3 minute dupa incheierea oficiala a proramului), si ca toata munca mea nu valora nimic.
Asa ca vineri la 6:20, eram in picaj liber dupa ce fusesem impuscat in ambele aripi, incercand sa fac o aterizare fortata in pat, si sa nu cedez pe drum. Eram atat de jos incat mp3-player-ul meu incepuse sa cante ,,Night Nurse" la fiecare 2 piese desi era pe random, pana si el simtea impactul dureros cu solul care urma sa vina. Din neferire pentru mine, sa revenit asupra schimbarii modificate, si am ajuns sa merg in Onesti tot in seara aia, plecand la 11 noaptea. Aterizarea de urgenta am facut-o in patul meu din orasul natal, patul pe care am dormit mai bine de 8 ani, si in care aterizam fericit dupa tot felul de nebunii pe care le faceam in vremea aia. Dimineata am frecat menta, si la finalul ei m-am hotarat sa ma duc pana in oras, sa vad ce mai este pe acolo.
Involuntar trecand prin fata blocului unui fost prieten, mi-am adus aminte de vorba lui:,, cand toate punctele orizontului se strang intr-unul singur, acela este un punct de vedere". Culmea este ca tot ce este in jurul meu acum, toate problemele si toate presiunile exercitate din toate directiile exista numai pentru ca am "un punct de vedere", in sensul vorbei prietenului meu. Si gandind ca presiunea este invers proportionala cu suprafata pe care este exercitata forta am inceput sa imi dau seama ca presiunea exista numai pentru ca eu reduc tot orizontul posibilitatilor la una singura pe care vreau sa o fac sa mearga.
Asa ca, in timp ce sorbeam din berea cumparata la terasa, si ma holbam insistent la tipa care se interpunea intre mine si privelistea de afara, mi-am dat seama ca este cazul sa verific si alte posibilitati, si sa incep sa ma gandesc serios la solvabilitatea problemelor mele. Dupa ce am speriat-o pe tipa la care ma holbam, de a plecat saraca uitanduse la fiecare 3 secunde in spate sa vada daca nu cumva o urmaresc, am cerut nota de plata si am plecat grabit spre vechiul teren de antrenament. Binenteles ca am trecut in viteza pe langa aceeasi tipa pe care o speriasem, aceasta tremurand tot timpul cat am fost in spatele ei, si tresarind speriata in momentul in care eram in dreptul ei.
Vechiul teren de antrenament, intodeauna totul este perfect acolo, intodeauna vremea este de partea ta, intodeauna este liniste perfecta si armonie. Asta nu pentru ca este nu stiu ce teren magic, ci pentru ca este locul unde am invatat cum poti sa iti schimb destinul, cum poti schmba destinul altora si cum pot altii sa iti schimbe destinul. Intradevar uitasem lectia, uitasem cel mai important lucru pe care nu trebuia sa il uit niciodata, si pe care trebuia sa il tin intodeauna in fata mea, si nu innauntrul meu.
Intodeauna exista oameni care vor sa iti schimbe cursul vietii, unii in bine altii in rau, sau ca sa fie mai corect spus, unii spre avantajul lor si altii in avantajul tau. Unii reusesc, altii nu, si mai de fiecare data toti cei care vor incerca sa schimbe destinul altora, nu vor reusi sa o faca asa cum isi imagineaza sau cum isi doresc. Reamintindu-mi lectia asta am realizat ca imi lasasem destinul in mana altora in timp ce eu incercam sa pun bazele pentru destinul meu, baze care deja existau, si fundamente pe care eu le-am construit cu mult timp inainte. Cea mai mare greseala este sa lasi pe altii sa construiasca ceva pe o temelie pe care nu o inteleg, pe temelia facuta de tine, temelia perfect personalizata. Ttipul acesta de temelie pe care toti il avem dar pe care il modificam tot timpul incetul cu incetul incercand sa il potrivim situatiei si oamenilor din jurul nostru.
Mare a fost greseala pe care o facusem, mare de tot, atat de mare incat nici nu o mai vedeam. In primul rand, temelia se modifica pana la un punct, dupa aia trebuie sa constriesti pe ea, nu sa o schimbi pentru orice situatie, pentru ca la final o sa ramai doar ceva foarte intortocheat pe care nu mai poti nici tu construi cum trebuie. In al doilea rand, niciodata nu lasi pe altii sa construiasca pe temelia ta, sau sa incerce sa o modifice in asa fel incat sa li se potriveasca lor.
Asa ca, in locul in care incepusem sa sap pentru o temelie, am revenit pentru a realiza ca am temelia pusa, si ca ar fi cazul sa pun pe deasupra, asa cum este ea, intarind-o pe drum, dar numai acolo unde consider eu ca trebuie.
Timpul temeliei a trecut, acum este cazul sa construiesc pe deasupra, este cazul sa revin pe drumul pe care l-am pregatit dinainte.
Saturday, August 28, 2010
Poate de aia....
Nu mai am chef, acum ca si tura trecuta nu mai am chef sa scriu aici, nici macar ca sa pun undeva gandurile cele mai stupide pe care le am. Nu mai vad rostul, misiunea acestor post-uri a fost indeplinita, si faptul ca inca exista si simt nevoia uneori sa mai pun niste cuvinte aici nu este suficient ca sa il tin in viata.
De fapt problema este cu numarul cititorilor, care a ajuns sa fie prea mare. Si intrebarea: ,, e un blog public la ce te astepti ?" este inutila. Nu este chiar atat de public, adica nu ii fac publicitate, si nu sunt aici lucruri de care populatia generala este interesata. Dar imi dau seama ca unii incearca sa ma cunoasca prin intermediul lui, si nu rationeaza asa cum trebuie, ajungand la concluzii mai mult decat stupide, si chestia asta ma scoate din sarite.
A scris aia, deci stiind ca in ziua aia a facut aia, inseamna ca sunt conectate si pentru ca sunt conectate, inseamana ca si jumatate din post-ul respectiv este de fapt despre cealalta treaba, care inseamna ca ...... NU, nu asta inseamna, si NU, sa nu aiba cineva curaj sa imi spuna ca stie mai bine ca mine ce si cum gandesc eu pentru ca inseamna ca este mai prost decat prevede legea. Inca nu inteleg cum poti sa tragi concluzii despre un om, prin simpla colectie a unor date si incercand sa aplici rationamentul "connect the dots".
Oamenii sunt prosti, oamenii cred ca pot sa aplice rationamentul lor in cazul altor oameni si sa inteleaga mai bine persoana cealalta decat se cunoaste ea pe sine,sa prezicand viitorul si sa gaseasca vinovatul/avantajjul in cazul unui esec/success. Nu merge asa, nici treba cu sabloanele nu merge, pentru ca nu ai sa poti niciodata sa gasesti acele sabloane in care sa incadrezi pe oricine fara exceptii. Asta se poate doar daca fiecare om reprezinta propriul lui sablon, si atunci ai problema ca sablonul ramane neschimbat pe cand omul o sa se schimbe.
Adevarul este undeva in combinatia dintre cele doua metode, adevarul este ca daca reusesti sa gasesti un sablon din care sa scoti orice exceptie, o sa reusesti sa gasesti sablonul complet, apoi adaugi compensatia pentru timpul, aplici exceptiile pe care persoana respectiva le are, si abia atunci poti incepe sa gasesti rationamentul prin care sa poti sa faci ,,connect the dots", cu cele doua exceptii binenteles, cand iti lipsesc puncte importante de legatura sau ai de a face cu cineva care da dovada de toate exceptiile pe care le stii.
Dar hei, cine sunt eu sa contemplu la astfel de teorii si in special pe acest blog, care nu are nici o legatura cu nimic....
poate de aia...
De fapt problema este cu numarul cititorilor, care a ajuns sa fie prea mare. Si intrebarea: ,, e un blog public la ce te astepti ?" este inutila. Nu este chiar atat de public, adica nu ii fac publicitate, si nu sunt aici lucruri de care populatia generala este interesata. Dar imi dau seama ca unii incearca sa ma cunoasca prin intermediul lui, si nu rationeaza asa cum trebuie, ajungand la concluzii mai mult decat stupide, si chestia asta ma scoate din sarite.
A scris aia, deci stiind ca in ziua aia a facut aia, inseamna ca sunt conectate si pentru ca sunt conectate, inseamana ca si jumatate din post-ul respectiv este de fapt despre cealalta treaba, care inseamna ca ...... NU, nu asta inseamna, si NU, sa nu aiba cineva curaj sa imi spuna ca stie mai bine ca mine ce si cum gandesc eu pentru ca inseamna ca este mai prost decat prevede legea. Inca nu inteleg cum poti sa tragi concluzii despre un om, prin simpla colectie a unor date si incercand sa aplici rationamentul "connect the dots".
Oamenii sunt prosti, oamenii cred ca pot sa aplice rationamentul lor in cazul altor oameni si sa inteleaga mai bine persoana cealalta decat se cunoaste ea pe sine,sa prezicand viitorul si sa gaseasca vinovatul/avantajjul in cazul unui esec/success. Nu merge asa, nici treba cu sabloanele nu merge, pentru ca nu ai sa poti niciodata sa gasesti acele sabloane in care sa incadrezi pe oricine fara exceptii. Asta se poate doar daca fiecare om reprezinta propriul lui sablon, si atunci ai problema ca sablonul ramane neschimbat pe cand omul o sa se schimbe.
Adevarul este undeva in combinatia dintre cele doua metode, adevarul este ca daca reusesti sa gasesti un sablon din care sa scoti orice exceptie, o sa reusesti sa gasesti sablonul complet, apoi adaugi compensatia pentru timpul, aplici exceptiile pe care persoana respectiva le are, si abia atunci poti incepe sa gasesti rationamentul prin care sa poti sa faci ,,connect the dots", cu cele doua exceptii binenteles, cand iti lipsesc puncte importante de legatura sau ai de a face cu cineva care da dovada de toate exceptiile pe care le stii.
Dar hei, cine sunt eu sa contemplu la astfel de teorii si in special pe acest blog, care nu are nici o legatura cu nimic....
poate de aia...
Monday, August 9, 2010
Prietenii de apartament
Duminica m-am mutat intr-un final in noul apartament. Era destul de ok, adica aveam tot ce imi trebuia, mai putin racoare, dar nu ma plang, macar cele 9-10 ore pe care le petrec la servici sunt in conditii bune.
M-am apucat sa am uit la televizorul care era in apartament, si dupa vorba aia "men don't want to know what is on tv, they want to know what else is on tv", am schimbat prin toate cele 70 de posturi pe care le prindea televizorul, si am ajuns la concluzia ca ce nu am vazut deja, ca film sau serial, nu ma intereseaza. Pe langa faptul ca e super enervanta treaba cu reclama, adica daca ai putina memorie poti sa te uiti la doua filme simultan, si pierzi foarte putin din fiecare, in special daca reclamele sunt decalate suficient de bine, incat cand incep pe un post reclamele sa inceapa pe celalalt filmul. Ba chiar considerand ca am prins si cate 5 minute cand pe ambele posturi erau reclame, poti sa te uiti si la un documentar intre timp, ca si asa multe din ele repeta aceeasi informatie de 20 de ori in acelasi documentar de 60 de minute.
Ce sa mai, stand singur in apartamentul meu de o camera, fiind lipsit de chef sa imi scot laptopul din geanta, am ajuns repede la concluzia ca televizorul este de prisos, si ca ar fi bine sa imi gasesc alta activitate. Binenteles ca intr-un scurt timp prietenii mei si-au aparitia triumfala, si desi nu era nimic interesant la televizor stateam toti in pat si ne uitam precum niste zombie. Mai bine spus eu ma uitam ca un zombie, ca ei erau toti agitati, si se bateau care pe care, sarind pe mine, peste mine, pe langa mine schimband patul cu fotoliul si invers. Macar bine ca faceau toata chestia asta in liniste, ca sa pot sa imi aud vecinii de deasupra sau de langa facand sex in timp ce se certatu sau se certanduse in timp ce faceau sex.
Toate erau nostime pana cand unul din prietenii mei de apartament s-a horarat sa ma muste. Ce dracu o fi fost in capul lui nu stiu, dar ma enervat suficient de tare incat sa il iau de ceafa, sa il duc in bucatarie si sa il inec in chiuveta. L-am lasat acolo, cu ochii in scurgere, am fumat o tigara si m-am hotarat sa ma duc la baie.
Toate bune si frumoase in noua mea baie, inafara de ecoul enervant care este exacerbat de puternic. Este atat de extrema incat iti auzi propria respiratie in pereti, nu mai spun de alte zgomote facute in mod normal in aceasta incapere destinata intimitatii proprii. Este foarte enervant sa ai impresia ca mai este cineva in baie odata cu tine.
Binenteles ca in momentul fericirii mele extreme pe toaleta a trebuit sa apara alt prieten, care s-a apucat sa se plimbe prin baie linistit si fericit de ca si cum eu nu eram acolo. Era sa imi explodeze capul de draci, adica nici in baie nu ma lasa singur? Am scos torta si l-am ars pana a ramas aproape numai carbune, dupa care l-am lasat si pe el cu ochii in scurgere si m-am dus sa vad ce fac restul nebunilor din casa.
In bucatarie era liniste si pace, nimic nu se misca acolo, dar in camera distractia era in toi, descoperisera nesimtii perechea mea de blugi si se apucasera sa o examineze. Nu stiu ce voriau sa vada, materialu, tesatura, nuanta culorii sau ceva altceva, dar binenteles ca m-am enervat. Cu pantalonii aia trebuia sa ma duc la servici, si nu aveam chef sa il car pe nici unul din ei acolo, nu de alta dar dupa aia profitatu de colega mea de servici, si se duceau cu ea acasa, sa o tortureze si pe ea toata noaptea, cum deja incepusera sa faca cu mine. Asa ca i-am luat pe toti pe care am putut sa ii prind si i-am inecat pe toti in acelasi mormant acvatic, adica un pahar de apa.
Concluzia este ca azi dimineata a trebuit sa ma imbrac in baie, pentru ca astia din baie sunt prea grasi ca sa se agate de pantalonii mei, si desi sunt oarecum inofensivi tot am mai parpolit pe unu care se plimba ca nesimtitul pe la scurgerea de la chiuveta.
De astia din baie scap repede, ca doar gasesc eu regent pe undeva, dar astia de la mine din pat s-ar putea sa trebuiasca sa ii inec pe toti de mana, ca nu stiu cum sa scap de ei.....
M-am apucat sa am uit la televizorul care era in apartament, si dupa vorba aia "men don't want to know what is on tv, they want to know what else is on tv", am schimbat prin toate cele 70 de posturi pe care le prindea televizorul, si am ajuns la concluzia ca ce nu am vazut deja, ca film sau serial, nu ma intereseaza. Pe langa faptul ca e super enervanta treaba cu reclama, adica daca ai putina memorie poti sa te uiti la doua filme simultan, si pierzi foarte putin din fiecare, in special daca reclamele sunt decalate suficient de bine, incat cand incep pe un post reclamele sa inceapa pe celalalt filmul. Ba chiar considerand ca am prins si cate 5 minute cand pe ambele posturi erau reclame, poti sa te uiti si la un documentar intre timp, ca si asa multe din ele repeta aceeasi informatie de 20 de ori in acelasi documentar de 60 de minute.
Ce sa mai, stand singur in apartamentul meu de o camera, fiind lipsit de chef sa imi scot laptopul din geanta, am ajuns repede la concluzia ca televizorul este de prisos, si ca ar fi bine sa imi gasesc alta activitate. Binenteles ca intr-un scurt timp prietenii mei si-au aparitia triumfala, si desi nu era nimic interesant la televizor stateam toti in pat si ne uitam precum niste zombie. Mai bine spus eu ma uitam ca un zombie, ca ei erau toti agitati, si se bateau care pe care, sarind pe mine, peste mine, pe langa mine schimband patul cu fotoliul si invers. Macar bine ca faceau toata chestia asta in liniste, ca sa pot sa imi aud vecinii de deasupra sau de langa facand sex in timp ce se certatu sau se certanduse in timp ce faceau sex.
Toate erau nostime pana cand unul din prietenii mei de apartament s-a horarat sa ma muste. Ce dracu o fi fost in capul lui nu stiu, dar ma enervat suficient de tare incat sa il iau de ceafa, sa il duc in bucatarie si sa il inec in chiuveta. L-am lasat acolo, cu ochii in scurgere, am fumat o tigara si m-am hotarat sa ma duc la baie.
Toate bune si frumoase in noua mea baie, inafara de ecoul enervant care este exacerbat de puternic. Este atat de extrema incat iti auzi propria respiratie in pereti, nu mai spun de alte zgomote facute in mod normal in aceasta incapere destinata intimitatii proprii. Este foarte enervant sa ai impresia ca mai este cineva in baie odata cu tine.
Binenteles ca in momentul fericirii mele extreme pe toaleta a trebuit sa apara alt prieten, care s-a apucat sa se plimbe prin baie linistit si fericit de ca si cum eu nu eram acolo. Era sa imi explodeze capul de draci, adica nici in baie nu ma lasa singur? Am scos torta si l-am ars pana a ramas aproape numai carbune, dupa care l-am lasat si pe el cu ochii in scurgere si m-am dus sa vad ce fac restul nebunilor din casa.
In bucatarie era liniste si pace, nimic nu se misca acolo, dar in camera distractia era in toi, descoperisera nesimtii perechea mea de blugi si se apucasera sa o examineze. Nu stiu ce voriau sa vada, materialu, tesatura, nuanta culorii sau ceva altceva, dar binenteles ca m-am enervat. Cu pantalonii aia trebuia sa ma duc la servici, si nu aveam chef sa il car pe nici unul din ei acolo, nu de alta dar dupa aia profitatu de colega mea de servici, si se duceau cu ea acasa, sa o tortureze si pe ea toata noaptea, cum deja incepusera sa faca cu mine. Asa ca i-am luat pe toti pe care am putut sa ii prind si i-am inecat pe toti in acelasi mormant acvatic, adica un pahar de apa.
Concluzia este ca azi dimineata a trebuit sa ma imbrac in baie, pentru ca astia din baie sunt prea grasi ca sa se agate de pantalonii mei, si desi sunt oarecum inofensivi tot am mai parpolit pe unu care se plimba ca nesimtitul pe la scurgerea de la chiuveta.
De astia din baie scap repede, ca doar gasesc eu regent pe undeva, dar astia de la mine din pat s-ar putea sa trebuiasca sa ii inec pe toti de mana, ca nu stiu cum sa scap de ei.....
Thursday, August 5, 2010
Cand nu mai vrei ziua de maine!
De cateva zile nu pot sa dorm bine noaptea, pentru ca sunt prea obosit, si pentru ca ma vaneaza niste amintiri din copilarie. Chestiile astea care ma vandeaza nu imi produc regret, sau parere de rau ca puteam sa fac mai bine, dar pentru ca nu au fost chiar cele mai frumoase amintiri, de fiecare data cand revin la suprafata ma duc cu gandul in alta parte. Acolo unde problemele existentiale dispar si conteaza doar minutul pe care il traiesti in acel moment, minut pe care il traiesti si cu ultima farama din atentia ta .
Pana azi, ma simteam cam pus la pamant, adica, pana la urma urmii, stau in Bucuresti de 4 saptamani, am alergat jumatate de tara in ultimele 2, si inca o sa alerg, asa ca am tot motivul sa ma simt mai nasol. Partea frumoasa este ca azi a fost apreciata intr-un final munca mea de la firma, fara critici, fara comentarii, fara indoieli ci pur si simplu, a fost ok. Dupa aia, am gasit si ceea ce cred eu ca fiind ultimul bug din sistemul pe care il construiesc, si anume un bug in framework-ul de la Zend(nu constuiesc Zend-ul, ci alt sistem care il foloseste), care vroiam sa il trimit si la baietii de la Zend cu tot cu rezolvare ca sa le arat ca ii apreciez pentru efortul depus, dar trebuia sa imi fac cont, si nu aveam chef.
Pana la urma ziua de azi incepe sa se contureze in a fi una placuta, si chiar interesanta, daca nu cumva ma scoate ceva din pepeni pana la final. Oricum, ideea centrala este ca aveam nevoie de azi, aveam nevoie de un respiro, un moment in care lucrurile sa mearga ok, si sa fiu apreciat pentru munca pe care o fac. Sa nu se sperie nimeni, nu s-a pus sefu in genunchi sa imi multumeasca pentru efortul depus si sa imi spuna cat de indispensabil in firma, a spus doar ca e ok, si venind de la el asta inseamna multe (pentru mine).
Binenteles a existat ceva care sa ma scoata din pepeni, si anume o reclama mascata la Microsoft si Windows 7. Un post pe un blog, a unui individ care cica este talentat in a scrie articole, de data asta foarte prost documentat, si urat din partea lui ca induce lumea in eroare. Dupa ce i-am scris un comment cu multe chestii de dulce, m-am lasat, ca nu vroiam sa dau in diabet.
Numai bine, am terminat cu prostiile aluia, ca sa aflu o chestie foarte frumoasa, care initial se contura in: ,, uite o gandire de piti proasta" urmad sa se demonstreze ceva mult mai pur si gingas. Am aflat, ca o fata destul de draguta vrea sa plece in Spania, si ca o sa lucreze acolo, si o sa isi faca viacul acolo ca sa castige ceva bani mai sanatosi. Si era sa ma enervez, pentru ca ar insemna o prostie crasa, si mai mult, isi pierde vremea castigand acum, in loc sa isi piarda vremea investind in scoala ca sa poata castiga la fel de mult dar aici. Dupa aia am aflat de ce pleaca de fapt, pleaca nu pentru ca e pitzi proasta, ci pentru ca are mult curaj perseverenta, cel putin in chestii legate de inima. Se duce acolo ca sa isi pastreze relatia(NU, nu cu un spaniol prost) , se duce pentru ca persoana iubita este acolo, si acum renunta la tot pentru acea persoana. Binenteles ca poti sa spui ca asta este o prostie si mai mare, dar inainte sa ti-o ia gura( sau gegetele) pe dinainte, ar fi bine sa nu vorbesti in necunostinta de cauza, ca nu e cazul.
Chestia asta cere mult curaj, multa daruinta si multa, foarte multa incredere in sine, si imi pare bine ca mai vad un roman care pleaca de aici si nu pentru o viata mai buna, ci pentru ceva mai mult de atat. Ma face sa ma simt bine stiind ca nu toti cei care pleaca in strainatate, pleaca pentru bani, ca sunt si unii care pleaca pentru ca acolo le este cu adevarat viata.
Have fun
Pana azi, ma simteam cam pus la pamant, adica, pana la urma urmii, stau in Bucuresti de 4 saptamani, am alergat jumatate de tara in ultimele 2, si inca o sa alerg, asa ca am tot motivul sa ma simt mai nasol. Partea frumoasa este ca azi a fost apreciata intr-un final munca mea de la firma, fara critici, fara comentarii, fara indoieli ci pur si simplu, a fost ok. Dupa aia, am gasit si ceea ce cred eu ca fiind ultimul bug din sistemul pe care il construiesc, si anume un bug in framework-ul de la Zend(nu constuiesc Zend-ul, ci alt sistem care il foloseste), care vroiam sa il trimit si la baietii de la Zend cu tot cu rezolvare ca sa le arat ca ii apreciez pentru efortul depus, dar trebuia sa imi fac cont, si nu aveam chef.
Pana la urma ziua de azi incepe sa se contureze in a fi una placuta, si chiar interesanta, daca nu cumva ma scoate ceva din pepeni pana la final. Oricum, ideea centrala este ca aveam nevoie de azi, aveam nevoie de un respiro, un moment in care lucrurile sa mearga ok, si sa fiu apreciat pentru munca pe care o fac. Sa nu se sperie nimeni, nu s-a pus sefu in genunchi sa imi multumeasca pentru efortul depus si sa imi spuna cat de indispensabil in firma, a spus doar ca e ok, si venind de la el asta inseamna multe (pentru mine).
Binenteles a existat ceva care sa ma scoata din pepeni, si anume o reclama mascata la Microsoft si Windows 7. Un post pe un blog, a unui individ care cica este talentat in a scrie articole, de data asta foarte prost documentat, si urat din partea lui ca induce lumea in eroare. Dupa ce i-am scris un comment cu multe chestii de dulce, m-am lasat, ca nu vroiam sa dau in diabet.
Numai bine, am terminat cu prostiile aluia, ca sa aflu o chestie foarte frumoasa, care initial se contura in: ,, uite o gandire de piti proasta" urmad sa se demonstreze ceva mult mai pur si gingas. Am aflat, ca o fata destul de draguta vrea sa plece in Spania, si ca o sa lucreze acolo, si o sa isi faca viacul acolo ca sa castige ceva bani mai sanatosi. Si era sa ma enervez, pentru ca ar insemna o prostie crasa, si mai mult, isi pierde vremea castigand acum, in loc sa isi piarda vremea investind in scoala ca sa poata castiga la fel de mult dar aici. Dupa aia am aflat de ce pleaca de fapt, pleaca nu pentru ca e pitzi proasta, ci pentru ca are mult curaj perseverenta, cel putin in chestii legate de inima. Se duce acolo ca sa isi pastreze relatia(NU, nu cu un spaniol prost) , se duce pentru ca persoana iubita este acolo, si acum renunta la tot pentru acea persoana. Binenteles ca poti sa spui ca asta este o prostie si mai mare, dar inainte sa ti-o ia gura( sau gegetele) pe dinainte, ar fi bine sa nu vorbesti in necunostinta de cauza, ca nu e cazul.
Chestia asta cere mult curaj, multa daruinta si multa, foarte multa incredere in sine, si imi pare bine ca mai vad un roman care pleaca de aici si nu pentru o viata mai buna, ci pentru ceva mai mult de atat. Ma face sa ma simt bine stiind ca nu toti cei care pleaca in strainatate, pleaca pentru bani, ca sunt si unii care pleaca pentru ca acolo le este cu adevarat viata.
Have fun
Subscribe to:
Posts (Atom)
