Spre sfarsit vezi inceputul

Partea frumoasa cand termini ceva care a inceput cu multi ani in urma este ca incepi sa iti aduci aminte de inceput si de partile care te-au stresat, amuzat, frustrat, invatat, durut si alte asemenea. Toate acestea acum par sa fie oricum amuzante si nu mai reprezinta decat ceva dragut din trecutul tau, peste care mai taras mai grapis ai reusit sa treci.

Acum daca tot am facut intro-ul atat de ,,frumos" sa trec si la subiect. Ideea generala este ca sunt in ultima suta de metrii la facultatea de informatica din cadrul U.A.I.C. (Universitatea Alexandru-Ioan Cuza), si acum mai mult ca niciodata ma intrebam de ce oare m-am apucat de aceasta facultate, si ce am vazut ata de interesant la ea. Raspunsul din pacate nu este deloc simplu si nici nu are un inceput fix in timp, nici macar nu stiu daca chiar am avut de ales in ceea ce priveste unde si ce facultate o sa fac. Binenteles ca intodeauna exista oameni care sa spuna ca intodeauna ai de ales, dar sper ca in urmatoarele cateva randuri sa ii linistesc si pe ei.


(Amintirea primului calculator)

Initierea mea in informatica a fost candva de mult, pe vremea cand in Romania din 50 000 de oameni nu cred ca erau mai mult de 10 care sa aiva un calculator, si nu ma refer la PC-uri. Astfel pe vremea cand lumea se juca cu Z80-uri sau cum sunt mai bine cunoscute la noi HC-uri eu eram un copil cu nabadai care in ,,timpul liber" scria cod Basic. De fapt si de drept nu mai stiu daca aveam 4 sau 5 ani pe vremea cand incepusem sa tastez primele linii de cod in asa maniera incat sa pot sa rulez codul si calculatorul sa deseneze masinute, avioane si alte asemenea. Nu stiu nici acum de unde si cum invatasem eu asa ceva. Stiu insa clar ca nu stiam nici macar alfabetul si cu cifrele stateam si mai rau, dar cumva printr-o minute stiam sa folosesc primitivele drawline si circle, care primeau ca ceea ce stiu acum ca se numesc argumente numere intre 0 si 255. Ba chiar pe vremea aia stiam mai multe primitive, pentru ca stiu ca mai si faceam sa ,,palpaie" ecranul si sa schimb fundalul si multe alte asemenea. Eu de fapt si de drept ma jucam, nu in nisip ci pe tastatura, spre bucuria parintilor mei, care si ei, desi fizicieni amandoi de profesie aveau pe vemea aia un interes destul de mare in programare. Binenteles ca la 2-3 ani dupa aceea tatal meu s-a hoatarat sa faca un upgrade la PC, care avea un sistem de operare DOS versiunea nu mai stiu care. Oricum eram in clasa I, si tin si acum minte ca dupa ce i-am dat drumu la noul calculator care cica era mai bun, si am vazut ca nici macar nu site sa execute un drawLine am inceput sa plang dupa Z80-ul vechi.

(Primul sistem de operare)
Binenteles ca dupa aceasta initiere dureroasa, am inceput sa vad si avantajele:,,JOCURI"!! Intradevar, odata ce au inceput ai mei parinti sa aduca tot felul de jocuri acasa, care acum aveau mult mai multe culori si forme tragedia pierderii z80-ului a fost brusc inlocuita de bucuria de ,,gamer".
Ceea ce si acum imi aduc amine foarte bine este fapul ca in primele zile ale mele pe calculator am fost nevoit sa invat sa folosesc un sitem de operare DOS. Sa nu creada careva ca aveam vreo legatura cu interesul de a invata, ci am realizat destul de repede faptul ca nu pot sa ma joc daca nu stiu sa ajung si sa execut un joc. Asa ca la inceput setul de comenzi pe care trebuia sa il introduc pentru a putea ajunge intr-un joc le invatam cam pe derost. Asta pana am invatat sa sa imi copiez singur jocurile de pe discketa pe calculator si sa fac tot felul de minunatii folosind comenzi de dos.

(primul Hack)
La un moment dat un amic de al parintilor mei, Vasile Marian, a venit la mine cu un joc nou numic ,,high seas". Jocul era mai mult decat fascinant, singura problema era ca pana reuseai sa faci bani in jocul acela te apuca cu plansete. Binenteles cel care mi-a adus jocul a venit la un moment dat cu o salvare care pe langa alte chestii avea o gramada de bani. Prima data am spus ca omul o inebunit si ca o jucat continu vreo cateva zile, numai ca sa aflu intr-un final ca el descoperise cum sa faca un hack. El fiind cu cativa ani buni mai mare ca mine si fiind pasionat de programare si alte asemenea, descoperise ca in cadrul fisierului care continea salvarea, exista o singura aparitie a cifrei banilor in momentul respectiv. Asa ca era destul de simplu sa accesezi pe vremea aia fisierul in mod hexa, folosind nc-ul(norton-commander) sa gasestivaloarea hexa si sa o inlocuiesti cu o valoare mai mare. Parte frumoasa este ca au existat mult mai multe jocuri pe vremea aia care aveau aceasta proprietate. Partea tragica a fost momentul in care acest hack nu mai mergre aproape pe nici un joc nou.

(Primul joc cumparat)
Pe vremea aceea nu cred ca exista lege de copyright pentru produsele din domeniul informaticii. Cu toate acestea exista un magazin care vindea disckete cu jocuri. O disketa un joc. Cand am aflat de el am fost foarte entuziasmat, si m-am dus repede sa vad ce jocuri au. Din pacate jocurile erau mai mult decat stupide si din toate eu a trebuit sa il aleg pe cel mai stupid. Se numea predator, si avea o tinta pe care o foloseai sa impusti tot ce misca. Dezamagira a fost si mai mare cand am observat ca desi toata lumea folosea disckete ele erau ca si acum moarte din nastere, avand hiba lor veche, si anume era posibilitatea ca o discketa cumparata noua sa fie distrusa in primele secotare, sau sa se strice dupa formatare sau alte asemenea. Asa ca o parte din restul jocurilor pe care le-am cumparat nu puteau fi copiate si evident nici nu mergeau.

(Pierderea interesului)
Pe parcursul timpului odata cu aparitia calculatoarelor mai performante si a sistemelor de operare din ce in ce mai complexe, eu incepuse-m sa imi pierd interesul sa fiu la actualitate cu tot ce misca. Era o mare pierdere de timp, si acum aveam si scoala, limita de timp pe care puteam sa o petrec in fata calculatorului si alte asemenea. De fapt si de drept, limita impusa mie era datorata de faptul ca toti din casa vroiau sa stea pe calculator si sa se joace sau sau sa faca tot felul de minuni neinteresante.
Nu o sa uit niciodata faptul ca mama mea a reusit pe solitare-ul din cadrul unui win95 sa temine jocul in 24 de secunde, injurandu-ma pe mine ca daca nu asi fi pisat-o la cap sa ma lase si pe mine sa ma joc ar fi reusit sa scoata un timp cu 1 sau 2 secunde mai bun. Tatal meu era pe vremea aia fericit cu Warcraft 1 si 2, iar surioara mea era inebunita si ea de jocuri, dar nu mai stiu exact ce juca, daca imi aduc aminte bine si ea avea o manie cu Warcraft-ul.
Oricum pe vremea aia am descoperit si eu tenisul de picior si alte sporturi, asa ca nu am mai continuat sa ma cert cu ai mei pentru amarutul ala de calculator, a caraor jocuri erau mizilicuri pentru mine, si nu mai reprezentau o provocare.
Incetul cu incetul am ajuns si in echipa scholii de hand-ball, si avand antrenamente de dimineata si ore dupamiaza, seara mai aveam si ceva teme, pe care le faceam mai cu lene mai pe jumatate, dar i-mi ocupau timpul. Aproape spre clasa a 7-a calculatorul nu mai avea nici un farmec. Ma mai jucam cand mai aparea vre-un joc nou, dar cam atat.

(Multumiri primului meu profesor de informatica)

Cand eram eu in clasa a 7-a in apropiera vacantei de pasti, prietenu parintilor mei care stia pe vremea aia si programare a venit cu o propunere la ai mei parinti. El urma sa plece la sfarsitul vacantei in bucuresti in speranta cautarii unei vieti mai bune, dar vroia sa lase un fel de mostenire si multumire parintilor mei, care pentru mult timp din cate am inteles l-au idrumat in viata. Astfel Vasile Marian a devenit primul meu profesor de informatica. Pot sa spun ca omul acela avea pe vremea aia, si sper inca sa mai aiva talent in ceea ce priveste predarea informatici. Reusea sa imi explice tot in asa fel incat nu mai trebuia sa repet acasa sau sa ma stresez ca nu intelesesem nu stiu ce chestie.
Astfel in fiecare zi, cate 2-3 ore pe saptamana omul acesta imi preda programare in pascal, intr-o maniera in care sa patrunda prin craniul meu gros si chiar sa trezeasca interes. Dupa acele doua saptamani m-am hotarat ca asta vreau sa fac, ca asta imi place si ca asta va fi viitorul meu. Adevarul este ca daca asi fi putut sa continui in acel ritm evolutia probabil ca acum asi fi fost doctor in informatica. Din pacate am ramas cu aproape acelasi cunostinte de programare pana prin clasa a 11-a, cand am descoperit programarea web.
Adevarul este ca tot ceea ce ai mei colegi invatau in clasa a 9-a si respectiv a 10-a eu deja stiam, nu era nevoie de explicatii noi, nu era nevoie sa fiu prezent cu mintea la orele de informatica pentru ca intodeauna stiam sa raspund. Cunostintele erau deja la mine in cap, predata cu cativa ani in urma de un om deosebit in doar 2 saptamani.

(Contactul cu facultatea)
La un moment dat prin clasa a 11-a ai mei parinti au inceput sa ma intrebe cam pe unde asi vrea sa ma duc la facultate si ce asi vrea sa fac. Stiu si acum ca printr-o mine a ajuns in mana mea o carte scrisa de domnul Buraga, care avea link catre exemple si pe pagina de la infoiasi. Am citit cartea cu foarte mult interes, si am spus ca vreau sa ma duc sa invat de la acest om care a reusit sa scrie o carte pe intelesul meu. Asa ca facultatea de informatica din iasi era singura mea optiune si singura unde vroiam sa ajung.

(Piedici in drum)
Nu o sa uit cred cat o sa traiesc spusele profesoarei mele de informatica din clasa a 11:,, Luciane, nu te du acolo ca sunt multi profesori tampiti si oriucm nu ai nici o sansa sa promovezi nici macar primul an, dapai sa reusesti sa o termini". Desi ar trebui sa imi cer scuze pentru urmatoarea afirmatie nu am sa o fac si am sa spun sustin sus si tare parerea mea despre acea profesoara:,, cum predai o materie pe care nu o cunosti unor copii care stiu mai mult ca tine". Mult timp ma pisat afirmatia facuta de doamna profesoara, si cumva ma tinea pe loc in ceea ce priveste determinarea mea de a veni in iasi. A doua afirmatie pe care nu am sa o uit niciodata a fost a mamei mele, si era ceva de genul:,, Nu ai sa reusesti sa intrii niciodata acolo, pentru asta trebuie munca si nota mare la bac. Si chiar daca intrii ai sa fii prostul prostilor ca tu nu stii sa inveti". Aceasta si multe alte asemenea ma deprimau si ma tineau in frau cand venea vorba de facultate, si mai ales de cea de informatica din iasi.

(Primul hop)

La un moment dat a venit si bac-ul, si s-a dus. Notele mele erau intradevar mult prea mici pentru a putea intra la iasi, dar cu toate acestea mi-am depus dosarul si acolo, sperand ca poate poate, desi pe vremea aia se intra cu 9.13 ultima medie si a mea era undeva la 8.57. Stresat si debusolat am mers in brasov sa dau examen de admitere la facultatea de acolo, sperand ca macar acolo sa pot sa iau si sa fac ceea ce imi doream asa de mult.
Mama nu era deloc multumita de mine si desi eram deja la pamant cu moralul, ea continua sa ma piseze cu fraze de genul:,,Daca nu m-ai ascultat, vezi nu ai facut nimic, si o sa fie o minune daca intrii si in brasov". Nu asi vrea, dar o sa mentionez ca din cauza mamei mele notele la bac au fost asa de mici, pentru ca eram mai mult decat stresat si infricat de acel examen.
Norocul meu a fost ca in brasov stateau cativa colegi si fosti cologi ai surioarei mele, si din acest motiv am mers cu ea sa dau examenul de adimtere la facultatea de matematica-informatica din acel oras. Nu cred ca pot sa ii multumesc suficient de mult pentru felul in care s-a purtat cu mine in zilele acelea. A fost o dulce, mereu sustinatoare si mereu ma incuraja, pentru ea nu era nici o urma de indoiala ca fratiorul ei o sa intre la acea facultate, si asta ma facea pe mine sa ma detasez de probelma si sa ma simt in siguranta.
Hopul cel mare a venit cand am aflat ca eram admis la ambele facultati. Din pacate vorbele devastatoare ale mamei mele inca ma urmareau, acum dupa ce vazusem ce frumos este Brasovul vroiam sa ma duc acolo, voriam sa imi accept infrangerea si sa ma duc acolo unde imi era locul. Adevarul este ca in brasov eram printre primii si in iasi eram pe locul 13 de la coada, adica pe locul 437. Atunci a venit tatal meu cu o fraza geniala ca sa ma motiveze sa ma duc in iasi:,, Lucica draga tu alegi unde sa mergi, dar daca te duci in Brasov esti un las care nu are curaj sa infrunte greul si nu ai sa faci nimic cu viata ta". Cumva la chestia asta reactia mea a fost ceva de genul o binecuvantare, aveam dreptul sa ma duc sa incerc, sa ma zbat, desi nu parea sa am nici o sansa.
Asa ca pana la urma am ajuns sa ma duc in iasi.

(Al doilea hop)

Odata ajuns in iasi, si la facultate aveam inpresia ca intradevar mama mea avea dreptate, ca eram un ratat si nu meritam sa ajung aici, si nicidecum nu puteam sa promovez. De fapt asta era si testul, ai mei parinti amandoi stabilisera ca daca pic din facultate de la iasi o sa ma sustina ca sa ma duc la brasov inapoi.
De fiecare data cand intram la cursul de matematica, moralul meu se ducea prin podea si se ascundea in subsol. Cum sa crezi ca ai sa treci la o materie la care profesorul de curs a reusit sa predea tot esentialul din cei 4 ani de liceu intr-o ora si sa demosntreze ca e fals in cealalta. Problema esta ca facea ceva similar la toate cursurile. Si mai au fost si alte cursuri la care iti venea sa te urci pe pereti, si cand au inceput si temele, proiectele si alte asemenea pentru mine era ca un semn divin care spunea:,,TU NU AI CE CAUTA AICI".
Toata au fost foarte urate pana cand am ajuns si eu ca un milog la un coleg mai bun din grupa si l-am rugat sa imi explice o chestie pe care nu o prinsesem chiar bine. Raspunsul lui a rupt toate inchipuirile mele:,, Da ce crezi ca eu stiu?". Am mai intrebat un coleg, daca a inteles ce se explicase la seminar? Raspunsul lui a fost primul dintr-o serie lunga care imi dadeau aripi, NIMENI nu stia cu ce se mananca materia. Atunci am ajuns la o concluzie, nu se poate sa picam toti, poate trec si eu.
Momentul culminant a venit imediat dupa prima sesiune care spre bucuria mea o terminasem integralist.

(saltul peste hop)

Intr-o zi frumoasa cu soare pe cand mergeam si eu prin facultate observ o lista lunga, cu titlul:,,situatia stuentilor din anul I", m-am uitat si eu pe acea lista, si cand am ajuns in dreptul meu am vazut ca la sectiunea finantare scria mare:,, Buget". Adica nu mai eram ultimul prost din facultate, ba chiar ajunsesem pe locul 80 sau ceva de genul. In momentul ala am simtit cum parca un val negru si urat se ridicase de pe ochii mei si insfarsit puteam sa privesc lumina adevarului.

(si in final)

Si uite asa sesiune dupa sesiune, am reusit sa trec si sa imi prastrez pozitia ba chiar sa urc putin cate putin in cadrul listei cu cu situatia anului meu, care pe semestru ce trecea era din ce in ce mai scurta. Si in final am ajuns is la ultima sesiune pe care am trecut-o si sunt acum in mijlocul bataliei pentru licenta.

Oare asi fi putut alege altceva? Oare mi-ar fi placut? Poate dar sigur mi-ar parea acum rau sa renunt la tot ce am facut.